Guvernul anunță o strategie pentru persoanele fără adăpost. Ce prevede aceasta

Guvernul anunță o strategie pentru persoanele fără adăpost. Ce prevede aceasta
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 14/12/2022, 18:01

Guvernul a aprobat Strategia naţională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022-2027.

De asemenea, Executivul a adoptat și un plan de acțiune în acest sens, valabil pentru aceeași perioadă, acesta promovând dreptul persoanelor fără adăpost la servicii sociale și la o viață demnă.

Documentele au fost elaborate în cadrul proiectului „FIECARE OM CONTEAZĂ! Evaluarea nevoilor persoanelor fără adăpost și a impactului serviciilor sociale existente asupra calității vieții acestora”, în perioada 2019-2021, pe baza unor studii de fundamentare rezultate în urma anchetelor pe bază de chestionar care au vizat 1.220 de persoane fără adăpost, din care 788 beneficiare de servicii sociale în regim rezidențial și 432 care trăiesc pe stradă sau în alte locuri publice, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Bărbații se numără printre cei mai mulți oameni fără adăpost

Potrivit comunicatului Ministerului, cea mai mare parte a persoanelor fără adăpost este formată din bărbați (76,8%, față de 23,2% femei).

Vârsta medie a celor  fără adăpost este 50,6 ani, iar vârsta cea mai frecvent menționată este 52 de ani, necăsătoriți, cu nivel mediu de studii, sunt de peste 3 ani în această stare de vulnerabilitate și au mai experimentat această situație de mai multe ori în trecut.

Studiile au mai arătat că 44,3% dintre cei găzduiți în centre rezidențiale și 42,6% dintre cei care trăiesc pe stradă au copii, care, în unele cazuri, trăiesc cu ei sau beneficiază de măsură specială de protecție.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă persoanele fără adăpost

Principalele nevoi și dificultăți cu care se confruntă acești oameni sunt: lipsa documentelor de identificare, asigurarea nevoilor de bază, probleme de sănătate, lipsa unui medic de familie  și/sau lipsa calității de asigurat de sănătate, prezența unor adicții, lipsa ocupației, lipsa surselor de venit, lipsa capacității de a derula în mod independent anumite activități.

De asemenea, principalele cauze care au dus la această stare de vulnerabilitate sunt slaba monitorizare a fenomenului PFA; disfuncționalități în eficiența sistemului de asistență socială; lipsa veniturilor care să permită accesul la o locuință; pierderea locuinței ca urmare a divorțului/separării; părăsirea centrului de plasament la împlinirea vârstei de 18 ani; decesul părinților; evacuarea din casă de către proprietarii care au revendicat locuința; violența în familie ori înșelăciunea/frauda imobiliară, se arată în comunicat.

Potrivit Guvernului, obiectivul strategiei naționale privind persoanele fără adăpost este acela de a crește gradul de integrare a acestora, prevenirea creșterii numărului de persoane fără adăpost, asigurarea intervenției autorităților abilitate și prevenirea revenirii în stradă a persoanelor reabilitate.

„Strategia națională are ca obiectiv general creșterea gradului de incluziune socială a persoanelor fără adăpost prin asigurarea unei protecții sociale adecvate nevoilor lor, pe baza analizelor efectuate fiind definite și patru obiective specifice, fiecare dintre acestea cu direcții de acțiune pentru care au fost dezvoltate măsuri și acțiuni, care acoperă trei paliere: prevenție, intervenție și post-intervenție.

Cele patru obiective specifice sunt: prevenirea accentuării fenomenului la nivel național; asigurarea intervenției adecvate, multidisciplinare și integrate în vederea incluziunii sociale a acestor persoane; prevenirea recăderilor post-intervenție și îmbunătățirea coordonării politicilor în plan național/local cu privire la grupul țintă”, se arată în comunicat.

Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei stabilește rezultatele, indicatorii de performanță, responsabilitățile, perioadele de implementare și sursele de finanțare a măsurilor identificate pentru  direcțiile de acțiune aferente obiectivelor specifice identificate.

Cele două documente vor permite României să înregistreze progrese în combaterea fenomenului de excluziune socială care afectează persoanele fără adăpost în acord cu cele asumate din perspectiva obiectivelor Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, respectiv ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 și, implicit, cu principiile Pilonului Social European, mai transmite Ministerul Muncii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu